miercuri, 15 august 2007

Sărbătoarea la rumâni

     Astăzi ne vom ocupa de altă minunată tradiţie la români, sărbătoarea. Da, sărbătoarea. Acea zi în care cinstim memoria unor sfinţi sau care era scopul lor iniţial. Vreţi să cinstiţi nişte oameni care au făcut sau n-au făcut ceva acuma câteva mii de ani ? Vă rog. Dar în afara programului. Nu toată ziua aia. Şi ziua dinainte că te pregăteşti. Şi ziua de după că eşti mahmur.Asta mă enervează. Grav. Faptul că dacă e sărbătoare nimeni nu mai lucrează. Nimic. Deloc. Încearcă să găseşti tu pe cineva să-ţi facă ceva după ora 11 dimineaţa. Nimic. De ce? Pentru că te bate Dumnezeu. Nu te bate dacă stai toată ziua cu dejtu-n fund uitându-te la soare şi aşteptând “să ţi se deie”, dar daca ai pus mâna pe o şurubelniţă într-o zi de sărbătoare, gata, eşti condamnat la o vecie de chinuri în iad. Şi dacă tot nu avem de muncit, ce să facem? Simplu. Bem. Bem moka de fapt, că trebuie să facă cinste sărbătoritul. Că doar aşa e tradiţia. Sărmanul care a avut ghinionul să fie numit după un sfânt trebuie să ude gâtlejurile tuturor. Am o întrebrare. Oare pe la case mai mari se poartă aşa ceva? Oare o să vezi nemţi beţi la ora 12 într-o miercuri pentru că e Sf. Klaus? Nu prea cred. Şi de aia ei au şi noi nu. Nu pentru că noi am stat pază la porţile Europei cât ei construiau catedrale, ci pentru că ei muncesc şi noi nu. Simplu.
     Dar să revenim la problema de azi. Dacă românu nu se îmbată, atunci ia toată familia şi iese în oraş. Dacă e de la ţară, ia toată familia şi iese la oraş. Ăştia de obieci sunt uşor de depistat după maşină. E o Dacie de pe la 1900 toamna, culoare aşa de bătută de soare că nici cei de la CSI Miami nu şi-ar da seama ce e, un strat antiglonţ de noroi şi praf, 1500 de abţibilduri cu Turbo Sport Renault Racing 5 speed şi obligatoriu CD la oglindă să nu-l prindă radaru. Şi pornesc ei aşa înghesuiţi ca sardelele la oraş . Nu am nimic împotrivă. Să vină, să vadă minunile tehnologiei moderne precum apa caldă, dar SĂ LASE MAŞINILE LA MARGINEA ORAŞULUI. Doar pentru că mergi o dată pe lună cu maşina de la tine din curte până la vărul Costel în capul satului , nu înseamnă că ştii să conduci. Şi nu-mi flutura permisul în faţă. Încă mai miroase a punga aia de brânză care ai dat-o miliţianului să te treacă. Pe la oraş sunt obiceiuri ciudate, gen semnalizatul la schimbarea benzii. Da, ştiu că e un concept care te depăşeşte, aşa că te rog, pentru sănătatea nervilor mei şi ai tăi, LASĂ DRACU MAŞINA ACASĂ.
     Şi da, azi sunt cu capsa pusă. Am făcut 40 de minute până la birou, în loc de 8 cât fac de obicei.

Niciun comentariu: